Swastika Girls 2

o portie de cartofi prajiti incalziti la microunde ne despart privirile provocatoare. ma atingi cu degetul de la picior, urci usor pe pulpa piciorului, deja vreau sa te fut.

ajungem repede in pat, ne aruncam in el
iti sfasii hainele, te sugrum cu propia-mi bluza transpirata
tu tipi, mie nu-mi pasa de tine. ESTI DOAR O CARPA!

te folosesc! si asta imi place la nebunie, tie nu, dar asta nu e foarte important, nu? fac asta pana la 63 de ani, apoi o sa-mi fie mai greu, dar tot ma voi gandi cu placere la zilele cand pretuiam saliva cuvelor ca pe trandafirii albi. IMI BAG PULA!

viata e o curva! femeile sunt viata mea… iti strecor pastila-n bautura. vreau o blonda, doar ca sa o beau! nu conteaza IQ-ul, culoarea parului, sau alte trasaturi fizice sau psihice atata timp cat se umezeste repede. NU E TIMP DE PIERDUT!

o ora jumate, poate chiar doua, apoi plec de la tine lasandu-te cu buza umflata si nasu’ spart. DRAGON NENOROCIT, mizerabil miracol!

te las, poate ne mai vedem, oricum nu am fost atent la tine, nu te-am vazut! iti mai zic odata, ESTI O CARPA, dar te-ai obisnuit asa, oricum multe sunt la fel.

plec! ajung pe Lipscani, ma asez jos pe trotuar. dezbrac o blonda si ii gust saliva hranitoare… ahhh, am inceput sa te iubesc! bine ca nu e pentru mult timp…

pentru a citi Swastika Girls 1 click AICI

Alter-ego poetic

Am pe post de carapace literatura, timpul trece, il vad in ceasul meu asezat domol pe birou, ca fericirea. Un caiet pe care sa scri poezii, din clasa a patra, cateva rime pe zi. Multi m-au vazut prin ochi de demon dusmanos caci am avut literatura ca alcoolul in sange. Pe zi ce trece ma schimb, zile trec, zile vin, nu cred in destin dar sunt sigur, sustin ca am un scop influentat de Feng Shui sau chiar de horoscop. Prieteni cu care nu am mai vorbit de secole ma indeamna spre nostalgia copilariei cat si spre melancolia sufletului meu unde se intalneste formand un punct, toata inspiratia tuturor poetilor decedati. Acum termin, imi iau zborul cu aripile intinse plec dupa insula asta unde am fost naufragiat 17 ani inconjurat de utopii, iluzii si vise!

Refugiatul

REFUGIATUL

::: de CIOCIO :::

 

intre pat si masa inserarea ca o
femeie ce sterge de praf obiecte
marunte

un vierme galben roade peretii
in carne-i cresc aripi
amintirile refugiatului aluneca
prin teava pustii pana in glontul
dulceag
cu degetul fecioarei apasa
cocosul
pocnetul si implozia
inspiratia adanca

devenim tot mai mici
de la omida cu ochi virgini
imprumutam mersul pe burta
obiceiul de a sparge coconul

nu striga

sterge secundele moarte
inchise in viata

cu un click stereotip oprim invazia
cuvintelor sterpe gandul neimplinirii
chipul fericirilor umple tavanul

noaptea se revarsa din camera
cu picioarele unui miriapod
pe sub usile ferecate
ii aprindem marginea urcand spre
genunchii diminetii
ne punem ochi de copil suflet de copil
linistea devine prea veninoasa

ne ardem incet
in cenusa fierbem
cafea privim cerul prin aceiasi ochi

auuuuuuu
dar de cate ori ti-am spus
sa taci
asculta cum ziua strapunge fereastra!

Cu placerea lecturii

acelasi,

Goia “Ciocio” Andrei

 

Visul

::::::::::NENO:::::::::::

Intors in raiul rosu inchis
M-am intors dupa doua ore din vis
Prieteni si lucruri pierdute
Strazi plouate si iubiri mute

Cineva mi-a spus ca aici voi gasi surasul
Am uitat multe si m-a apucat plansul
Un florar batran in colt de strada vindea doar parfum de flori
L-am intrebat daca imi da visarea din nori

Mi-a raspuns cu ochii plecati si buzele razand
Nu mai visa atat ca vei visa murind visand
In suflet mi-sa asternut o zi de primavara
Am lasat-o acolo sa moara

In raiul rosu inchis
Farurile cu licuricii dansand crucis
Pomii colorati cu regrete inabusite
Amintirile cu lacul luminat de stelele infinite

Aici am intalnit vechi prieteni care i-am crezut morti
Altii noi si ce vor fi pusi in cale de sorti
Femei in umbra parcului inchis
Patinam pe gheata aleilor….tot un vis

Tremur in fata mortii si stiu ca voi pierde
O aman cu un poet ca si mine si doua grame de verde
Intunericul m-a apasa pe ploape si stiu ca voi ramane orb
Caut lumina in privirea ei si o sorb

Adormit sub copacul argintiu[II]

Lenes sub copacul adormit, mirosul florilor albe apasa asupra fiintei mele fragile, scoarta dura imi mangaie spatele.  Puritatea aerului si albul muntilor, completeaza virginitatea verdelui, norii sculptati pentru parada in fata campiei rosii. Uneori un fluture trece prin fata mea, nu ii disting culorile, razele soarelui il invaluie intr-o patura galbuie, cristalinul cantecului sau perturba frunzele ce zac in bataia vantului ca o mireasa batrana.
Oceanul cerului spala crestele muntilor, il privesc dupa dansului fluturelui cristalin care vrea sa imi deseneze ingeri pe norii grabiti.
Ma trezesc, nu stiu cat este ceasul, ma uit la stele incercand sa le numar, infinitul lor ma demoralizeaza, aici noaptea are un aer pierdut, un vrajitor fara varsta si-a deschis cartea scotand prin puterea unui cantec magic toate taramurile somnoroase ale copilariei. Fluturi transformati in elfi, nori metamorfozati in unicorni, piscurile muntilor respira flacari din tortele asezate la capataiul regilor argintii.
Umbrele albastre ale stelelor lumineaza valsul atomilor de polen, uitati pe marginea unei flori inselate, se ridica deasupra sangelui ametitor si isi uita existenta in respiratia vantului. Un poet ganditor cugeta de undeva de sus, in spatele parului ca matasea camera de sambelan il condamna pentru totdeauna in cuburile de marmura ale palatului nemuritor. Nemagaiat viseaza la fragilitatea unei seri instelate.

LUCEAFARUL (Varianta EBA)

LUCEAFARUL (Varianta EBA)

::: de MIHAI BENDEAC :::

“A fost odata ca-n povesti

A fost ca niciodata

Din rude mari marinaresti

O prea bazata fata.

Nu era una la parinti

Nici mandra-n toate cele

Dar avea buze peste dinti

De se-ncurca in ele.

Din umbra clubului Bamboo

Ea pasul si-l indreapta

Catre Bruxelles unde acu’

Un scaun o asteapta!

Privea in zare cum pe mari

Pana-n port la Chilia

Venind cam pe patru carari

Basescu si chelia.

“Ai grija draga mea ca lumea e cam rea

Nu ca aicia unde te place vrea, nu vrea!”

Si la Bruxelles ajunse iata

Si marijuana ea le-a dat

De au facut sedinta toata

Razand pana ce s-au ca..at!

Gigi Becali si Vadim

Atunci luara cuvantul

Si cu suras de heruvim

Ce-au spus, feri-ne-ar sfantu’ :

“De noi e clar va este frica

Norocul ne petrece

Voi ati belit-o, bai nenica

Nemuritori si rece!!!”

GRAVITATIA DISPARUSE!

GRAVITATIA DISPARUSE
::: de CIOCIO :::

Gravitatia disparuse intr-o dupa masa
Lucrurile au inceput sa cada anormal
Oamenii s-au trezit tinandu-se de sateliti
Ca de mijloacele de transport local.

Cei ramasi pe loc netulburati
Fie erau de mult cu capul in nori
Fie nu cunosteau semnificatia lui ‘g’
Fie erau simpli trecatori.

Daca cineva le-ar fi atras atentia
Ca se incalcă legi universale
Poate ca multi si-ar fi deschis parasuta
Si-ar fi ajuns teferi la vale

Pe Pamantul care tot invartindu-se
Fara noima, fara sfarsit,
Datorita usurintei in miscare
Si-ar fi redobandit atractia subit.

Atunci toti ar fi trebuit sa cada
Cu corpuri de zece ori mai grele
Insa cei care-au prins posturi inalte
S-au agatat definitiv de ele.

Pastreaza-ti gandurile pozitive, pentru ca aceste ganduri vor deveni cuvinte.
Pastreaza-ti vorbele pozitive, pentru ca aceste vorbe se pot transforma in actiuni.
Pastreaza-ti actiunile pozitive, pentru ca aceste actiuni pot deveni obiceiuri.
Pastreaza-ti obiceiurile pozitive, pentru ca acestea pot devenii modul tau de a trai.
Pastreaza-ti modul de viata pozitiv, pentru ca acest mod de viata poate devenii destinul.

Intunericul[Fragment din Orasul Gri]

Copilul bolnav tinea in mana o jucarie de plastic, un Action Man cu membrele rupte si pe jumatate ars. Cu ochii inlacrimati privea rasaritul ca pe o insula necunoscuta, lumina se stingea treptat, sclipirea din ochii copilului se pierdea in imaginatia gandurilor. Langa el un tata mort, inecat in propiul sange, bucati din corp infipte in fiarele masinii contorsionate ca intr-o frigaruie. Copilul, plin de sange si cu lacrimi uscate pe obraz, rodea din figurina din plastic, infometat si traumatizat, saruta fruntea tatalui rupt in bucati. Lacrimile sale spalau sangele de pe fata tatalui, un sange intepator, amestecat cu mirosul de cauciuc ars.

Confesiuni nostalgice III

Am crescut, sunt mare acum, dar sufletul inca mi-a ramas de copil. Inca ma gandesc ca in ultimii 17 ani nu am lasat nimic in urma, dar trebuia sa las? Inca sunt copilul ce supravietuieste pe seama parintilor, inca sunt copilul ce viseaza cu ochii larg deschisi la o viata ca in filmele de proasta calitate americane, unde viata e cum toti ne`am imaginat`o, lipsita de griji si nevoi. Inca trebuie sa fumez mult verde ca sa pot vedea viata roz, inca descopar tainele scrisului, ce pana acum cateva zile credeam ca le cunosc. Ma aflu inca intr`o perioada de siesta a imaginatiei si a inspiratiei ce credeam ca provinde dintr`un izvor nesecat ce izvoreste din creierul meu.

Sunt 1% din ce am vrut si ce am putut vreodata sa fiu! Voi reusi oare vreodata sa ajung a 100%? A reusit cineva asta in zilele noastre? NU CRED! E greu sa reusesti ceva intr`o tara in care multi dintre noi cred ca Idiotul de Dostoievski e o jignire adusa marelui scriitor, nu un mare roman al acestuia. Pacat! Ce tara frumoasa avem, pacat ca e locuita. Asta imi aduce aminte de un banc adevarat:

Dumnezeu, in timp ce crea lumea, ofera Romaniei mare, munti, campii, podisuri, etc. Sfantul Petru mirat il intreaba:

- Doamne dar nu le dai cam multe?
- Eee… stai sa vezi ce popor le dau!

Ce poate fi mai adevarat ca asta?

LUMEA DE PE VARFUL UNUI CREION

::::NENOROSHANU::::
Un singur pitic pe creier
A ramas si il tratez cu mister
Ii strig cuvinte magice
Imi sopteste comedii tragice

Legam o prietenie simfonica
Compunem o oda ironica
Dedicat unui imn melancolic
In santul unui alcoolic

De ce plang si lacrimile mele
Se confunda cu o ploaie de stele
O masa contagioasa de plictiseala
Apasa pe a tristetii boala

Dezordinea gandurilor mele aventuriere
Zboara spre alte tari mizere
Scena curcubeului luceste de culori
Ingerii adorm pe el, coborati din nori

O farama de ceva graviteaza intre fulgi
Privit de sus poluat cu bicolorele dungi
A inceput sa ninga cu muzica
Pe curcubeul plin de ingeri fara mimica