Prima pagină > Aberatie Literara > Scriu deci exist

Scriu deci exist

Cu bratele amortite, ridic ceasca de cafea spre buze, sorb ultima picatura si imi sting tigara in scrumiera verde. Inlantuit de inertia naturii, pipai cu limba sarea marii, ating cu imaginatia varfului muntelui, visez lumea asa cum ar trebui sa fie, raiul nu exista ci mi-l creez cu caldura trupului si linistea duminicala. In cautarea paradisului, sorb seva frunzelor, simplitatea pietrelor. Pe cer, norii ascund soarele, acoperindu-l cu o perdea cenusie, in fiecare zi diferiti, marea albastra unindu-se cu marea statica formand un intreg, cuvintele imi zboara din priviri ca pasarile calatoare in cautarea insulelor calde si pustii. Totul e aici, ma atinge cu imaginea lui rationala, interpretabila, Prajñā nu ocupa nici un loc in filozofia de viata. Refuz sa imi misc degetele, sa suflu spre paginile Bibliei, doctrinele sale relevandu-mi un adevar imposibil de acaparat. Multumindu-ma cu nisipul fin, serpuindu-se printre degetele arse de soare, in cautarea adevarului, folosind cuvinte incapabile, un inteles delizoriu, sacrific primele si ultimile rasuflari pentru ingerii dezlantuiti din adancurile boltei. Odata cu plecarea ingerilor si dezvirginarea soarelui, o amintire imi bantuie melancolia. Cand eram mic si mergeam la bunici, stateam cu privirea pironita pe geam, neintelegand peisajele, acum incep sa le inteleg si imi imbulzesc luciditatea. Fascinat de luminitele noptii, animicstiutor in privinta lor, le visez in treacat.
Misterul lumii, ascuns dupa valul indiferentei, zei creati in scopuri perfide, stari melancolice in cautarea nirvanei. Nimic nu e greu de atins, decat un pas din pestera naivitatii. Camus a spus ‘A explici lumea, inseamna a incerca sa explici culoarea verde’ . Ne multumim cu saptezeci de ani de viata, plictisiti de ce ne inconjoara, regretand in mormant lumina, zgariind cu ghearele urii intunericul nesfarsit.
Din singuratate se naste creatia iar din suferinta opera. Doua lucruri distincte, dar lipicioase ca doi siamezi. Pe amandoua trebuie sa le intelegi, sa le fructifici, a le gusta nectarul, atingi existenta zeilor, metamorfozati intr-un luceafar, separati de concret, osciland intre acum, atunci, acolo, provocam invidia zeilor. Privesc perdeaua alba din fata mea, unduindu-se in bataia vantului ca pe ceva nou, exista, dar ce semnifica rasuflarea ei artificiala?. A fi constient de propia existenta implica si anumiti factori : la inceput te sperii, incerc sa cuprinzi tot, dai lumii un parfum distinct(fiind totusi suprasaturata de parfumul altora), suferi, te gandesti la sfarsit, cauti adevarul etc. Oare autorul citatului de pe  templul din Delfi era fericit?

                                                                     ‘ ‘CARPE DIEM ”

Categorii:Aberatie Literara
  1. Mai 25, 2009 la 9:43 pm

    Mi-au placut „lucrurile distincte, dar lipicioase ca doi siamezi”… Vad multa nehotarare, mult verde neexplicat… E vinovat tot Camus?

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: