Prima pagină > 1 > Proba I

Proba I

Calatorind prin universul intortocheat al blogurilor m-am izbit de un concurs, organizat de domnisoara Cristina V. Amarat in tainele scrisului, am decis sa imi incerc norocul, punandu-mi in joc o mica particica din energia intelectuala. Nu ma intereseaza premiul I, desi as dori sa il capat, pana la urma nu ma pot compara cu veleitaile artistice ce rasar din mintile atotcuprinzatoare de literatura, minti ce zac in craniile competitorilor. Ma voi multumi cu critici din partea culturii matusalemice posedate de domnisoara V si ca un vierme intr’ale scrisului si beletristicii ce sunt, voi juca un rol minor in derularea acestui concurs. Ideea este inovatoare, originalitatea fiind totusi intesata de alte organizatii. Pana la urma castigatorul se va decide in functie de inclinatiile literare ale domnisoarei Cristina V, repet o critica din partea ei ar insemna un dus rece si o diminuare a entuziasmului meu in privinta manevrarii literelor. Dar si un premiu ar insemna o confirmare a stradaniilor mele pe taramul nesfarsit al literaturii.

Dintodeauna universul cartilor mi-a acaparat o mare parte din imaginatie, ele fiind responsabile pentru dezvoltarea mentalitatii si personalitatii mele. De mic am preferat sa observ si sa despic in patru comportamentul uman, m-a atras intodeauna psihologia, suferintele noastre si bucuriile naive capabile de a umple golurile destinului. Nu exista cuvinte pentru a descrie reactia cititorului in fata unei carti, impresiile vin in mod diferit, percepute intr-un mod si mai diferit. Un roman care mi-a schimbat unghiul de perceptie este „Strainul” de Albert Camus. Omul plictisit de revolta pus in fata absurdului, este executat pentru indiferenta si pesimismul cu care a intampinat moartea mamei. Traind momentul a ales sa isi piarda ambitia, iroseste vorbele inutile in sarea marii sub sarutarea unei femei pe care nu o iubeste. Un pachet de tigari si o ciocolata ii sunt singurii prieteni in fata serii calme din Algeria, rezemat de veranda apartamentului, cu scaunul imitand pozitia tabacarului, gusta din bucuriile unei vieti daruite de zeii nemilosi ai sortii. „Bate la poarta destinului” cu patru focuri de arma. Merseault resemnat in fata mortii, isi doreste la executie sa nu fie exilat in singuratate, strigatele de ura sa ii confirme existenta absurda. Probabil ca toti trecem prin aceste momente, unii autori ii inteleg doar eu. Numai eu. Noptile pline de cofeina si nicotina, in care rasfoiam cu infrigurare paginile alcoolice dostoievskiene, plangeam pentru moartea lui Ivan Karamazov si ii aprobam acel ‘Totul e permis’. Ca toti cautatorii de nimicuri in caruta cu fan, un Sisif condamnat la intrebari fara raspuns, voi cauta sensul existentei in paginile patate de lacrimile singuratatii. Acesta este reversul medaliei in privinta cartilor, prea multe semne de intrebare, goluri umplute de imaginatie, te zvarcolesti in luciditate si ratiune, uiti sa gusti secunda pe langa care ai trecut. Incepe perioada revoltei, vesnicia plictiselii si moartea. Am citit carti pline de mister, altele plictisitoare, carti ce imi lasa pete pe suflet ani intregi. Dar singurul lucru care a contat mai mult decat cartile a fost viata, pentru ca viata e romanul cel mai bine scris. Experiente pe care nu am cerneala sa le insir pe hartie, ganduri si emotii ce mi-au inzestrat capacitatea de a compune slove sub claviatura unei tastaturi.

Categorii:1
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: