Prima pagină > 1 > Proba II

Proba II

Ploaia si Beatrice

La inceput n-am vrut sa ies din camera mea, nici sa mananc, nici sa vorbesc cu altcineva in afara de Beatrice, ba chiar si cu ea foarte putin dupa ce mi-am cercetat bagajele. Imi impachetase rochiile cele mai urate – nu matase, nu brocart, nu catifea. Nu aveam giuvaeruri de pus in par sau la gat, nu aveam paruri, ci doar naframe de rand, nu aveam nimic cu care sa-mi desenez buzele si imi pusese doar un pieptene de lemn. Cand am acuzat-o ca stiuse unde mergeam si nu-mi spusese, a negat. N-o cred.

Am mintit-o de multe ori si surasul ei complice imi ingheta inima cu un milion de sageti otravitoare, plictiseala diminetii imi estompa apararea, vroiam sa o iau in brate ca altadata,  nici macar nu ma mai privea, se uita la mine ca si cum as fi fost un copil zdrenturos. In timp ce imi indesa hainele in geamantan, privirea ei plecata nu intersecta cu tristetea din ochii mei. Cate spuneam in mirosul de flori proaspete, le cumparasem pentru ea. Au ofilit. 
Acum stau pe o banca in fata ploii, autobuzele trec mecanic prin fata statiei, numar clipele pe varful unei balti. Am plecat  stiind ca o sa plec, am iubit-o stiind ca ma uraste. Privesc picaturile de ploaie scurse din cer ca pe un cearsaf transparent gata sa inconjoare noptile de dragoste. Imi aduce aminte de orele tarzii de vara cand faceam dragoste si ne impleteam trupurile calde si extenuate in raceala cearsafurilor udate in cada murdara. Langa mine se aseaza o batranica cu gandurile duse in departare, pasari calatoare zburlite de lacrimile cerului refuza sa iasa din caldura cuibului.
Beatrice, Beatrice, Beatrice….numele ei a rasunat in sensul existentei mele de-a lungul anilor, a reprezentat o bucatica de viata in dezordinea mea interioara, in zbuciumul meu sufletesc, in timp ce ma zbateam in idei confuze, ea a venit cu o cununa de lumina in jurul parului blond ca razele soarelui, inca o invidiez pentru naivitatea ei, cu trecerea timpului orele trec mana in mana cu dragostea gata de inaltat spre o stea ravnita pentru dorinta ei.
Nu pot sa ma dezlipesc de linistea apartamentului, aerul aristocratic ce invaluia trezirile lipicioase si somnul in pernele de catifea, cafeaua bauta la orice ora, scrumierele permanet pline de tigari patate de rujurile noastre. Astept un strigat plin de durere si iertare. Tacere.

Categorii:1
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: