CUGETARI ASUPRA NIMICULUI

CUGETARI ASUPRA NIMICULUI
::: de CIOCIO :::

Lasand timpul meu prada nimicului vostru
Cuget, incredintandu-ti teorii asupra lor,
Cei ce asociaza pueril nimicul cu un monstru,
Cei ce se injosesc prin cuvinte, pana mor.

Ii las de o parte, in bataia vantului
Ii las … acum ma gandesc la tine,
ochii, gura, dar mai ales parul tau,
Se uita chicotind dulce, usor, la mine.

Te privesc naiv … zeita a nimicului!
Gandind la tine cum nu gandeste altul.
Ma uit la tine nebagand in seama frumusetea apusului
Te apreciez pe tine, iti apreciez alintul.

Nimeni si nimic nu e perfect,
Iar tu esti nimeni, eu sunt nimicul
Candva atent la viata, acum absent
Te privesc naiv pe tine … saracul!

Punk’s not dead

plictisit de tigara amara, injura de mama focului destinul care si-a pus amprenta pe viata lui, inghite vinul din pahar cu sila, dupa sapte pahare deja i-se face scarba
sta cu capul rezemat de mana si trage din tigara fara sa o simta macar
in fundal se aude o muzica indistincta, un concert punk
asteapta sa inceapa chitara, basul si tobele
sa auda melodii care sa il descarce, sa faca pogo pana isi face vanatai pe tot corpul, sa elimine toata furia impingand pe altii, dand din maini si din cap,
toata ura sa o injecteze in acorduri de chitara, boxele sa ii distruga creierii
se duce la bar mai cere cateva pahare de vin, pentru el si tovarasii lui
se intoarce ametit, orb la agitatia din jur
”Ghici cine s-a intors, ghici cine s-a intors…” au venit cei de la ZOB, formatia favorita, lasa jos paharul de vin, se intoarce la pogo, nu a scapat de tot,
mai tarziu uita melodiile,  canta cu ceilalti, cu paharul aproape gol tinut in sus, striga din toate puterile, raguseste, nu baga in seama pe nimeni
se simte bine, stie ce inseamna punkul, rockul,  pogo
il simte pana la ultima vibratie, ii curge prin sange si se amesteca cu alcoolul
concertul s-a terminat, obosit stergandu-si sudoarea de pe frunte, bea ultima inghititura de vin, aprinde ultima tigara si iese afara in ploaie,
nu mai are bani de taxi, se intoarce pe jos pana acasa, cu urechile infundate si corpul molesit
ajunge acasa pe la 4 dimineata, arunca adidasii pe jos si adoarme cu hainele pe el, din pat toata casa se invarte
adoarme

18 ani

Ieri am implinit 18 ani, marele majorat, trecerea de la o etapa a alta a vietii. Ma uit in urma si vad un copil care se juca in fata blocului cu prietenii, tragea cu cornete in oameni, arunca iarna cu zapada in masini. Prima trotineta, nu mai stiu cand mi-a luat-o mama, dar stiu ca in doua saptamani am stricat-o. Ca toate jucariile pe care le-am primit. Eu am un dar: stric toate cadourile pe care le primesc, inclusiv acum, si nu numai cadouri, ci si relatiii cu oameni, dispozitii, momente. Mi-am batut joc de tot ce am primit pana acum si inca imi bat, poate din cauza faptului ca am fost rasfatat si am primit totul la nas. Recunosc ca sunt egoist si ma folosesc de oameni doar pentru satisfacerea nevoilor mele. Ca mint, manipulez, am douzeci de personalitati pentru fiecare ocazie. Pana acum nu am realizat nimic, nu am adus nici o contributie minora pentru societate, nici macar pentru parinti. Note mici la scoala, absente cu carul, noptii in care vin tarziu si beat,sunt dezordonat, fumez, injur, scuip si alte defecte pe care mi-ar lua o vesnicie sa le enumar. Desi nu mai sunt copil, mama inca imi face tort de capsuni, o surpriza placuta avand in vedere comportamentul meu. Au mai trecut 18 ani din viata, pierduti pe strazi, concerte, parcuri, acasa, scoala, munte. Multe experiente m-au format, intr-un mod pozitiv, dar de cele mai multe ori negativ. Au trecut vremurile, in care ma bucuram cu o veselie naiva de Craciun, Paste sau aniversarile rudelor, acum iau totul cu o plictiseala morbida, inec totul in alcool si ma culc.

Cand ma uit in viitor, vad o mare ceata.  Analizez ce sunt si ce voi ajunge, ce pot,ce stiu, pana la urma raman la vorba filozofului: stiu ca nu stiu nimic. Nu stiu ce e un copac, un munte, dragostea, aerul, ploaia. Ma uit ca prostul la rasarit, il descriu in cuvinte marete, da nu stiu nimic despre el, cu ce se mananca, si pe ala am incetat sa il simt. De ce gandesc?. De ce scriu aceste randuri?. De ce exist?. De ce e cald afara?. De ce?. Prea multe intrebari, caut raspunsul in carti si enciclopedii, doar concretul lor imi este explicat, esenta nu. 

Cand o sa citesc aceste randuri la 81 de ani, probabil ca o sa rad in hohote, asa cum rad altii de ele ajunsi la o varsta inaintata. Am un timp nelimitat in fata: pot sa ajung scriitor, astronaut, medic, presedintele Romaniei. Pot sa fac tot ce imi pofteste inima. Vointa imi lipseste. Pot multe,zic multe dar fac putine.  Ehe, ce ti-e si cu tineretea asta, iubiri neimplinite, acnee, frustrari, bucurii, vise, rasete. Varsta la care esti revoltat, ai vrea sa schimbi lumea, sa rastorni imperii, sa devii stapanul universului, sa faci tot dar cu un minim de efort. Ajungi la 40 de ani si realizezi ca nu ai facut nimic, ai stat cu ochii in stele, putrezind in propia visare.